Limbă cu sos de bulion şi măsline
-
Preparăm "Limbă fiartă"
Se spală limba în câteva ape, se rade cu cutiţul şi se îndepărtează gătlejul, se aşează în cratiţă cu apă rece şi se pune la fiert la foc mic.
După ce se ia spuma, se adaugă ceapa, zarzavatul, ienibaharul, foaia de dafin şi sarea. Se lasă să fiarbă încet, acoperit cu capac, la foc mic, trei ore sau o oră în oala sub presiune.
Se scoate din apă, se aşează pe un fund de lemn şi se curaţă cu ajutorul cuţitului, trăgând pielea de la vârf spre rădăcina limbii.
Se taie felii, se aşează pe o farfurie de servit şi se toarnă pe deasupra sos de hrean, sos de muştar sau sos de bulion. -
continuăm cu rețeta de bază...
Se fierbe mai întâi limba în apă cu sare. Se curăţă de pieliţă şi se taie cubuleţe mici. Se perpeleşte puţin în ulei.
După care se pun 2 linguri de bulion. Se amestecă.
Se mai perpeleşte puţin. Se adaugă apă. Se adaugă sare.
Se lasă să fiarbă limba. Se adaugă măslinele, piperul, usturoiul şi alte condimente.
Se mai lasă puţin să fiarbă şi e gata.
Se poate servi cu piure.