Pulpă de căprioară cu sos de soia la slow cooker
Morcovul se taie rondele şi se aşează pe fundul vasului ceramic de la slow cooker.
Ceapa se taie solzişori şi se adaugă în vas, alături de morcov.
Pulpa de căprioară se porţionează şi se pune pe patul de legume.
Usturoiul se taie feliuţe şi se presară peste carne.
Se adaugă sosul de soia, sosul Worchester, se presară puţină sare şi piper,
apoi se toarnă supa de pui cât să acopere carnea,
se acoperă cu capacul şi se fixează slow cookerul la slow. Se lasă cam 8-10 ore.
Se poate servi alături de garnitură de cartofi şi murături.