Spanac cu piept de pui, ciuperci şi telemea
Spanacul se spală foarte bine în apă rece, apoi se curăţă de cozi.
Se pune la fiert apă cu sare şi când începe să fiarbă se adaugă spanacul spălat lăsându-se să fiarbă 3 minute, până capătă o culoare verde intens.
Se pune la scurs.
Pieptul de pui se taie felii subţiri şi se călesc în 30 g unt încins.
Apoi se adaugă ciupercile tăiate şi ele feliuţe şi se călesc împreună.
Spanacul bine scurs de mărunţeşte şi el şi se adaugă la călit.
Jumătate din cantitatea de telemea se sfărâmă cu ajutorul unei furculiţe sau se dă pe răzătoare şi se adaugă peste spanac.
Se condimentează cu sare şi piper şi se mai lasă pe foc încă 5 minute.
Într-un vas termorezistent uns cu unt, se trasferă amestecul obţinut.
Deasupra se presară restul de telemea, se pun câteva cubuleţe de unt şi se dă la cuptor la 200 grade timp de 20 de minute.
Se serveşte cald sau chiar şi rece.
Această reţetă este dedicată provocării lunii mai; Andreea ne-a provocat să preparăm de toate cu spanac.