Rulouri cu scorţişoară
Făina, drojdia topită cu zahărul, ouăle, untul (80 g), apa, laptele şi sarea se frământă şi se face un aluat elastic care se lasă la dospit o oră.
După ce a crescut se întinde o foaie de 40/60 cm cu grosime de 1/2 cm.
Se unge foaia cu 125 g unt şi se presară zahărul brun amestecat cu scorţişoară.
Se rulează foaia pe lungime.
Se taie bucăţi aproximativ egale cu ajutorul unui fir de aţă de naylon. Se tapetează tava cu hârtie de copt, se pun rondelele la distanţă unele faţă de altele şi se ung de jur împrejur şi deasupra cu lapte.
Se lasă la crescut 30 de minute.
După ce cresc se bagă în cuptorul preîncălzit la 175 grade timp de 15-20 de minute.