Panna cotta cu jeleu de căpșuni și zmeură
- Ingrediente
-
- 200 mililitri lapte
- 200 mililitri frișcă
- esență de vanilie
- 2 plicuri gelatină
- 50 grame zahăr
- 200 grame zmeură congelată, pentru jeleu
- 200 grame căpșuni proaspete sau congelate, pentru jeleu
- 2 plicuri gelatină pentru jeleu
- 200 mililitri apă pentru jeleu
- 50 grame zahăr pentru jeleu
- mentă pentru decor
- fructe proaspete, pentru decor
Gelatina se pune la înmuiat conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Laptele, frișca,
zahărul și esența de vanilie se pun pe foc până se dizolvă zahărul,
apoi se ia de pe foc și se lasă să se răcorească. Nu trebuie să aibă mai mult de 60 de grade când se adaugă gelatina.
Gelatina se dizolvă pe baie de apă și se adaugă peste lapte.
Se omogenizează și se adaugă în vasele în care se dorește a fi servită pana cotta.
Dacă se dorește să se obțină o pana cotta cu unghi de înclinare, se pun vasele pe un suport care să le permită să stea înclinate.
Se dau la rece pentru aproximativ o oră, mai exact până se încheagă stratul de panna cotta.
Între timp se pregătește jeleul de căpșuni și zmeură.
Gelatina se pune la înmuiat conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Zmeura, căpșunile tăiate
și zahărul se amestecă și se pun pe foc până se dizolvă zahărul.
Se ia vasul de pe foc,
iar compoziția rezultată se trece printr-o sită, pentru a îndepărta semințele de la fructe.
Gelatina se dizolvă pe baie de apă și se adaugă la ceea ce a rezultat după ce am strecurat amestecul de fructe. Acesta nu trebuie să aibă o temperatură mai mare de 60 de grade atunci când adăugăm gelatina.
Se omogenizează și se lasă să se răcorească.
Se scot din frigider paharele cu panna cotta închegate,
și se adaugă jeleul de fructe. Se dau la rece până se incheagă și jeleul (aproximativ o oră).
Se ornează după preferință și se servește rece.
Pentru realizarea pozei de prezentare a transpirat Răzvan.