Tort mousse tricolor
- Ingrediente
-
- Blatul la mousse tricolor
- 60 grame nuci
- 100 grame zahăr pudră
- 20 grame cacao
- 4 albușuri de ouă
- sare
- esență de rom
- Mousse de ciocolată albă
- 150 grame ciocolată albă
- 3 gălbenușuri de ou
- 1 albuș de ou
- 150 grame zahăr
- 200 mililitri frișcă lichidă
- 10 grame gelatină
- Mousse de zmeură cu frişcă
- 200 grame zmeură
- 3 gălbenușuri de ou
- 1 albuș de ou
- 150 grame zahăr
- 200 mililitri frișcă lichidă
- Crema la prăjitura cu cremă de ciocolată şi nuci
- 300 grame ciocolată amăruie
- 450 mililitri frișcă
- 200 grame nuci
- 50 grame unt
- 50 mililitri lapte
- esență de rom
- 2 linguri whisky
- Glazura la prăjitura cu cremă de ciocolată şi nuci
- 200 grame ciocolată amăruie
- 50 grame unt
- 50 mililitri frișcă
-
Preparăm "Blatul la mousse tricolor"
Albuşurile se bat spumă.
Se adaugă 40 g din zahărul pudră şi se bate în continuare până se obţine o spumă tare.
Nucile se râşnesc sau se toacă mărunt.
Peste nucile măcinate se adaugă restul de zahăr pudră şi cacaua. Se amestecă.
Amestecul rezultat se adaugă peste spuma de albuşuri.
Se amestecă uşor cu paleta, de jos în sus, până la omogenizare.
Se adaugă esenţa de rom.
Compoziţia obţinută se pune într-o tavă cu fund detaşabil, unsă cu unt.
Se coace în cuptorul preîncălzit la 200 grade timp de 15 minute. Se lasă să se răcească.
-
Preparăm "Mousse de ciocolată albă"
Gelatina se pune la înmuiat conform instrucţiunilor de pe ambalaj.
Albuşul se bate spumă cu 75 g de zahăr.
Gălbenuşurile se bat şi ele spumă cu restul de zahăr.
Frişca se bate.
Frişca se amestecă cu crema de gălbenuşuri şi spuma de albuş.
Gelatina se dizolvă pe baie de apă.
Se adaugă gelatina dizolvată peste amestecul de frişcă. Se amestecă cu mixerul.
Ciocolata se topeşte pe baie de apă.
Se adaugă peste amestecul de frişcă.
-
Preparăm "Mousse de zmeură cu frişcă"
Gelatina se pune la înmuiat conform instrucţiunilor de pe ambalaj.
Albuşul se bate spumă cu 75 g de zahăr.
Gălbenuşurile se bat cu 75 g de zahăr până se obţine o cremă.
Frişca se bate.
Peste frişca bătută se adaugă crema de gălbenuşuri şi spuma de albuş. Se omogenizează.
Zmeura se face piure cu ajutorul unui blender.
Se adaugă peste amestecul de mai sus.
Gelatina se dizolvă pe baie de apă şi se adaugă şi ea în acest amestec.
-
Preparăm "Crema la prăjitura cu cremă de ciocolată şi nuci"
Se topeşte ciocolata pe baie de apă, împreună cu untul şi laptele.
Se lasă să se răcească.
Frişca se bate.
Se adaugă peste ciocolata topită.
Se amestecă cu mixerul.
Se păstrează câteva linguri pentru ornat.
Nucile se macină şi se adaugă în amestecul de ciocolată cu frişcă, împreună cu romul şi whisky-ul.
-
Preparăm "Glazura la prăjitura cu cremă de ciocolată şi nuci"
Ciocolata se topeşte pe baie de apă.
Se adaugă frişca lichidă şi untul.
Se omogenizează.
-
continuăm cu rețeta de bază...
Pentru stratul albastru se colorează mousse-ul cu ciocolată albă cu sirop de curaçao şi câteva picături de colorant alimentar albastru.
Peste blatul rece se toarnă stratul albastru şi se bagă la frigider pentru 30 de minute sau până când se întăreşte.
Stratul galben se obţine din mousse-ul de ciocolată albă cu câteva picături de colorant alimentar galben.
Peste stratul de mousse albastru închegat se toarnă stratul de mousse galben. Se dă la rece.
Stratul de mousse roşu se obţine intensificând culoarea mousse-ului de zmeură cu câteva picături de colorant alimentar roşu.
Peste stratul galben deja întărit se toarnă mousse-ul roşu.
Se uniformizează şi se dă la rece.
Se ţine la rece până se întăreşte şi acest strat, apoi se îndepărtează inelul de la tava cu fund detaşabil.
Se îmbracă tortul în cremă de ciocolată cu frişcă, iar deasupra se toarnă glazura de ciocolată.
Acest tort a fost pregătit pentru provocarea lunii noiembrie, a cărei parade va fi prezentată pe 1 decembrie...
-
milica dobrea20 Nov.2012
am "prins" doua felii din original; pe o scara de la 1 la 10, merita 10+; FELICITARI !!!